Marea Schisma dintre Roma si Constantinopol 1054

                
                 Evenimentele din Constantinopol din vara anului 1054 au radacini adanci in relatiile dintre cele doua jumatati ale crestinatatii. Inca din anul 800 , Europa crestina devine politic bicefala,dupa ce , din perspectiva bizantina , Carol cel Mare uzurpa titlul suprem de imparat. dincoo de diferentele de interpretare a titulaturii celor doua cartii , ramane realitatea existentei a doua imperii rivale si inceputul nasterii a doua Europe. Printr-o rasturnare de situatii , biserica bizantina se emancipeza de sub autoritatea Romei pontificale si revendica egalitatea cu scaunul papal si astfel Europa devine bicefala si pe teren ecleziastic .Competitia acerba dintre Roma si Constantinopol pentru evanghrlizarea lumii slave din secolele 9-10 , in care Noua Roma obtine castig de cauza in Bulgaria ,Serbia si mai cu seama in Rusia ,justifica pretentiile patriarhului , care se vrea ecumenic, si adauga o noua cauza a tensiunilor ce se alatura alteia mai vechi, legata de jurisdictia in Illyricum si Italia meridionala, trecuta de imparatii isaurieni patriarhiei bizantine, care presalii pentru crearea statului papal in vechiul exarhat imperial din Ravenna. Interventia papalitatii in disputele religioase din viata bisericii bizantine ,solicitata adesea de basilei , n-a facut decat sa accentueze conflictele dintre papa si patriarh.Papalitatea nu era insa dispusa sa rupa relatiile cu Constantinopolul , datorita situatiei ei din Italia , unde pericolul arab si ,mai tarziu, cel  normand ,ii impunea o colaborare cu imparatii bizantini ,al caror catepanate din sudul peninsulei constituea un sprijin de nadejde in conditiile stabilirii puterii imperiale din Occident.Situatia se modifica radical catre mijlocul sec.11 . Papalitatea , revigorata de patrunderea la sud de Alpi a ideilor reformatoare de la Cluny si sutinuta de noul imperiu german , se afla pe pozitii de forta. De cealalta parte la Constantinopol slabiciunile urmasilor lui Vasile II lasau patriarhiei o mai mare libertate de actiune, mai ales atunci cand in fruntea ei ajunge un personaj ambitios ca Mihail Kerularios.
               La 1050, pericolul normand, tot mai amenintator, impune o colaborare intre papa Leon IX si imapartul Constantin Monomahul pe teren italian. De aceea , cele doua parti nu se puteau gandi la o ruptura intre cele doua centre ale crestinatatii . Numai ca foarte popularul si ambitiosul patriarh Mihail Kerularios era decis sa impinga lucrurile departe, in relatiile lui cu episcopul roman.Situatia sa era mai buna ca niciodata : campul de actiune al patriarhiei din Constantinopol atingea extensiunea maxima dupa cuceririle imparatilor-soldati macedoneni, iar pacea cu Fatimizii egipteni favorizeaza raporturi stranse intre patriarhul bizantin si colegii lui orientali.
             In cele din urma , legatii romani depun pe altarul Marii Biserici Sf.Sofia o bula de excomunicare, dupa care parasesc furiosi capitala bizantina,chiar daca, la un moment dat ,patriarhul se arata dispus sa trateze .In fata ofensei , Mihail Kerularios declanseaza o miscare populara la Constantinoplu, organizeaza un sinod , care arunca anatema asupra bisericii romane si arde bula papala de excomunicare . Era un triumf pentru ambitiosul prelat , dar o infrangere pentru puterea imperiala, care pierde un aliat pretios in problemele occidentale.
            Mare Schisma apare insa ,pentru moment, numai la nivelul varfurilor celor doua biserici,iar efectele ei pentru imparati bizantini aveau sa vina numai peste cativa ani, cand urmasii lui Leon IX aveau sa imbratiseze cauza normanda, cu efecte dezastruase pentru stapanirea imperila in peninsula. Dar ruptura nu este constientizata de imensa masa de credinciosi din cele doua crestinatati decat in perioada cruciadelor si mai cu seama dupa cea de a patra expeditie latina ,care a cucerit Constantinopolul .